Hiperplazia benignă de prostată, cunoscută și sub numele de adenom de prostată, este un diagnostic anatomopatologic caracterizat prin proliferarea elementelor celulare ale prostatei, ducând în final la o prostată mărită.
Obstrucția (blocarea) secundară cronică poate duce la retenție urinară, afectarea funcției renale, infecții recurente ale tractului urinar, hematurie și litiază vezicală.
De asemenea este cea mai frecventă „tumoră benignă” a bărbatului după vârsta de 60 ani.
Care sunt cauzele apariției hiperplaziei benigne de prostată?
Printre factorii de risc întâlnim: vârsta (rareori vom întâlni mărirea prostatei la pacienții sub vârsta de 40 ani; cel mai frecvent apare la bărbații peste 60 – 70 ani), antecedentele heredo-colaterale, dieta și stilul de viață (obezitatea și sedentarismul cresc riscul apariției hiperplaziei benigne de prostată, în timp de exercițiul fizic reduc acest risc), bolile cardiovasculare și diabetul zaharat.
Nu se cunoaște exact cauza care determină mărirea în volum a prostatei, însă se crede că aceasta poate fi provocată de modificările hormonale (hormonii androgeni) apărute pe măsură ce bărbații înaintează în vârstă. Acest lucru este susținut de dovezi care sugerează că băieții castrați nu dezvoltă hiperplazie benignă de prostată când îmbătrânesc.
Cum punem diagnosticul pacienților cu hiperplazie benignă de prostată?
Hiperplazia benignă de prostată este cea mai frecventă cauză a simptomelor tractului urinar inferior, care includ: necesitatea de a urina frecvent, trezirea pe timp de noapte pentru a urina, nevoia imperioasă de a anula care nu poate fi amânată, urinarea involuntară sau incontinența urinară, întreruperea involuntară a golirii vezicii, flux urinar slab, senzație de golire incompletă. Aceste simptome pot fi însoțite de durere a vezicii urinare sau durere în timpul urinării. Adenomul de prostată poate fi o boală progresivă, mai ales dacă este lăsată netratată.
Investigațiile paraclinice care ajută la confirmarea diagnosticului sunt: ecografia transrectală sau suprapubiană (metoda de elecție), sumarul de urină, PSA (antigenul prostatic specific), test de flux urinar, cistoscopia, studii urodinamice presiune-flux, biopsia prostatică.
Care sunt complicațiile hiperplaziei benigne de prostată?
- retenția acută de urină;
- infecții de tract urinar de tipul cistitei sau pielonefritei;
- litiază vezicală;
- diverticuli vezicali;
- insuficiență renală.
Care este tratamentul în hiperplazia benignă de prostată?
Tratamentul adenomului de prostată depinde de severitatea simptomatologiei, prezența complicațiilor și poate include:
- metoda „supraveghează și așteaptă”: se potrivește pacienților fără simptome sau cu puține simptome și fără complicații, unde se fac controale periodice la 6 luni pentru reevaluarea simptomatologiei și ecografiei;
- medicație: α-blocante adrenergice sau inhibitori de 5α-reductază sau combinații care determină ameliorarea semnificativă a simptomatologiei urinare; efecte adverse ale medicației pot include: palpitații, tahicardie, vertil, astenie fizică, hipotensiune ortostatică;
- tratament chirurgical: oferă posibilitatea vindecării și previne apariția insuficienței renale și este indicat pacienților cu retenție de urină recidivantă, acută sau cronică, cu diverticuli vezicali, cu litiază vezicală, cu simptomatologie severă care afectează semnificativ calitatea vieții pacientului în ciuda tratamentului medicamentos.
