Sindromul de intestin iritabil, fiind cunoscut și sub numele de “colon iritabil” este o afecţiune funcţională (nu structurală), cu evoluţie îndelungată, recurentă, fără complicaţii, dar cu impact important asupra calitaţii vieţii, motiv pentru care reprezintă una dintre cauzele principale de consultare a medicului de familie şi/sau a specialistului gastroenterolog.
În România, prevalenţa bolii este de 20% în populaţia urbană, cu valori mai crescute la vârstnici. Cauzele colonului iritabil sunt multifactoriale, însă factorul genetic are un rol important în patogenia bolii.
Sindromul de intestin iritabil este o afecţiune digestivă funcţională caracterizată prin: durere abdominală recurentă, prezentă cel puţin 1 zi pe săptămână în ultimele 3 luni, cu debut de cel puţin 6 luni anterior diagnosticului, asociată cu două sau mai multe din următoarele criterii: în relaţie cu defecaţia, asociată cu modificări ale frecvenţei scaunului, asociată cu modificări ale consistenței scaunului.
Se descriu trei tipuri de sindrom de colon iritabil după frecvenţa şi consistenţa scaunului:
- sindrom de intestin iritabil cu diaree;
- sindrom de intestin iritabil cu constipaţie;
- sindrom de intestin iritabil mixt, cu alternanţă diaree – constipaţie;
- sindrom de intestin iritabil neclasificabil.
Care sunt simptomele pacienților cu sindrom de intestine iritabil?
Afecţiunea este mai frecventă la femei, simptomul principal fiind durerea abdominală recurentă în relaţie cu defecaţia şi fără simptome/semne de alarmă. Practic, diagnosticul de sindrom de intestin iritabil se stabileşte în faţa unui pacient cu dureri abdominale cronic recurente, influenţate de defecaţie (durerea este ameliorată sau dispare după defecaţie), asociată cu modificarea scaunului (consistenţă şi frecvenţă) în absenţa oricăror modificări organice (clinice, biologice, imagistice, anatomo – patologice).
Anamneza este foarte importantă pentru caracterizarea durerii de tip funcţional, excluderea simptomelor de alarmă (rectoragie, durere/diaree nocturnă, inapetenţă, scădere ponderală) şi aflarea istoricului familial (antecedente de neoplasm colorectal, boală celiacă, boală inflamatorie intestinală), fiind esențiale.
Durerea este descrisă în mod variabil, declanşată de masă, stres sau, fără legătură cu acestea, având localizare diferită şi intensitate medie – mare, niciodată nocturnă sau însoţită de inapetenţă şi scădere ponderală.
Esenţială pentru diagnostic este modificarea durerii sau dispariţia durerii după defecaţie. Simptomele care însoţesc durerea pot fi: diareea fără sânge, constipaţia, defecaţia dificilă, defecaţia incompletă, alternanţa diaree-constipaţie, meteorismul abdominal şi prezenţa de mucus în scaun. Examenul clinic la pacienţii cu sindrom de colon iritabil este normal.
Cum investigăm un pacient cu sindrom de intestin iritabil?
Explorările paraclinice la acești pacienți sunt în majoritatea cazurilor normale, însă se constată:
- absenţa sindromului inflamator în sânge şi scaun (VSH, proteina C reactivă, hemoleucograma, albumina, fier, feritină şi calprotectina fecală- normale);
- examenul coproparazitologic, coprocultura, test hemoragii oculte scaun negative;
- ecografia abdomino – pelvină normală; colposcopie pentru investigarea unei patologii cervicale potențiale;
- colonoscopia normală (inclusiv biopsie pentru rectocolita ulcero – hemoragică în forma cu diaree a sindromului de colon iritabil);
- endoscopia digestivă superioară cu biopsie şi teste serologice pentru boala celiacă în forma cu diaree a sindromului de colon iritabil – sunt normale;
- dozarea hormonilor tiroidieni la pacienţii selectaţi clinic, în special forme cu diaree a sindromului de colon iritabil – sunt normale.
Cum tratăm un pacient cu sindrom de intestin iritabil?
Tratamentul sindromului de colon iritabil este igieno-dietetic şi medicamentos. De asemenea, sunt validate modalităţile terapeutice psihiatrice (psihoterapia, terapia comportamentală, hipnoza) şi terapiile alternative (homeopatie, acupunctură etc.).
Tratamentul igieno-dietetic constă în modificarea stilului de viaţă, cu evitarea stresului, menţinerea unei greutăţi normale, 5 mese pe zi (3 mese principale şi 2 gustări), care să asigure aportul tuturor principiilor alimentare şi de fibre, hidratarea corectă şi, nu în ultimul rând, conştientizarea caracterului benign, dar recurent al afecţiunii. Dietele trebuie să fie individualizate, echilibrate şi adaptate formei de coloniritabil. Se recomandă eliminarea lactatelor în cazul dovedit al deficitului de lactază sau în cazul alergiei la proteinele laptelui de vacă. Eliminarea unui aliment cu conţinut crescut în glucide fermentabile sau a altor alimente care declanşează simptomele se va face pe o perioadă determinată de timp (2-4 săptămâni), după care se reintroduce treptat.
Tratamentul medicamentos este complex şi se administreză pe o perioadă îndelungată, cu perioade de remisiune și boală activă. Clasele principale de medicamente utilizate sunt: antispasticele (Mebeverină), agoniştii opiacei periferici neselectivi (Trimebutina), antidepresivele triciclice (Amitriptilina, Citalopram), antagoniştii serotoninergici, prokineticele, antibioticele nerezorbabile (Rifaximina), probioticele, laxativele şi antidiareicele (Loperamid).
