Psihiatrie pediatrică este o ramură clinică a medicinii care se ocupă cu tulburările de dezvoltare mentală, cele de comportament, emoționale sau de gândire.
Medicul de psihiatrie pediatrica evaluează, diagnostichează, formulează recomandări de tratament și urmărește evoluția copiilor cu dificultăți de acest tip.
Pacienții săi au între 1 și 18 ani.
Pentru diferite categorii de vârstă, există semne care apar mai frecvent. Acestea sunt în general motive de prezentare la o consultație de psihiatrie pediatrica:
1-3 ani: Copilul nu pare a se dezvolta în ritmul copiilor din jurul său. Nu achiziționează cunoștințe specifice vârstei (de exemplu nu folosește cuvinte sau pare a nu înțelege propoziții simple), nu privește în ochi când interacționează, nu arată cu degetul și nu urmărește degetul părintelui când i se arată ceva.
3-7 ani: Semnele de la 1-3 ani pot fi mai evidente pentru părinți la această vârstă. În plus, pot apărea: „nervozitate” și opoziție permanente (copilul poate fi în permanentă mișcare și nu își menține atenția nici 5-10 minute).
7-12 ani: Hiperactivitatea și dificultățile de menținere a atenției pot deveni mai evidente odată cu începerea școlii și creșterea așteptărilor față de copil. În plus, pot apărea: tristețe prelungită, aparent nejustificată, „lipsa de chef” sau furie (aproape permanente), frici diverse care previn copilul de a participa la anumite activități.
12-18 ani: Pe lângă motivele prezentate la perioada anterioară, la această vârstă pot apărea probleme de comportament (fugă de acasă, consum de substanțe psihoactive), probleme emoționale mai marcante (de exemplu tristețe cu idei de suicid, autovătămare), dificultăți în a stabili relații cu alți adolescenți, tulburări de alimentație (copilul mănâncă excesiv sau mai deloc), insomnii, modificări ale gândirii cu insistență pe anumite teme greu de înțeles pentru cei din jur.
Medicentrum vă conectează cu cei mai buni specialiști pe Psihiatrie pediatrică, care vă pot ajuta să gasiți soluții la problemele dumneavoastră.
https://medicentrum.ro/medicii-nostri/psihiatrie-pediatrica/
Pasul 1 – Alegeți specialistul în Psihiatrie pediatrică dorit
Pasul 2 – Solicitați evaluare
Pasul 3 – Completați fișa de evaluare caz și nu uitați să atașați documentele medicale pe care le dețineți.
Pasul 4 – Trimiteți
Cazul ajunge la medicul dorit de dumneavoastră, acesta vă citește Fișa de evaluare caz și vă vizualizează documentele, iar în 24 de ore maxim 48 de ore veți fi sunat de medic pentru a discuta despre caz și să vă ofere soluțiile optime de tratament.
La final veți primi și Scrisoare Medicală.