Obezitatea juvenila
În ultimii ani, incidenţa obezitatii juvenile şi a excesului de greutate la adulţi, ca şi la copii, a crescut constant. Gestionarea excesului de greutate la copii devine o problemă din ce în ce mai frecventă pentru medicii de familie. Creşterea dramatică a incidenţei obezităţii infantile şi a efectelor sale pediatrice şi tendinţa sa de a persista la vârsta adultă sunt o problemă de sănătate publică. Obezitatea la copii este diferită de cea a adulţilor. Principala diferenţă este că aceasta se produce în perioada de creştere.
Incidenţa obezităţii la copii a crescut rapid în ultimii 20 ani. La nivel mondial, unul din zece copii din lume prezintă un exces de greutate, adică 155 milioane de copii, din care circa 30 la 45 milioane sunt consideraţi obeziIn Europa, conform estimărilor International Obesity Task Force, unul din 5 copii este supraponderal, ceea ce reprezintă 14 milioane de copii supraponderali, din care circa 3 milioane sunt obezi. În fiecare an, 400000 de copii se adaugă celor deja existenţi.
Semnificația termenului de „obezitate infantilă”
La copii, ca şi la adulţi, obezitatea este definită ca un exces de grăsime (ţesut adipos), cu consecinţe negative asupra sănătăţii fizice şi mentale.
În practica clinică, adipozitatea poate fi evaluată prin Indicele de masă corporală (IMC) care este o bună reflectare a corpulenţei (excesului de grăsime).
- La adulţi, nivelurile de obezitate au fost identificate din studiile de morbiditate şi mortalitate. Un IMC între 25 şi 29,9 kg/m2 defineşte excesul de greutate în timp ce un IMC mai mare sau egal cu 30 kg/m2 defineşte obezitatea.
- La copii, se foloseşte, de asemenea, IMC-ul pentru a evalua corpulenţa. Într-adevăr, IMC a fost semnificativ asociat cu masa de grăsime la copii şi este cel mai convenabil mod de măsurare a ţesutului adipos din organism.
Cauzele obezității juvenile
Cauzele obezităţii la copii este foarte complexă. Multiplii factori de risc, modificabili sau nu, au fost identificaţi ca fiind asociaţi cu excesul de greutate şi obezitatea la copii: factori genetici şi biologici, psihologici, socio-culturali şi de mediu. Astfel, patologia obezităţii este explicată în principal de un dezechilibru al balanţei energetice.
Unele sindroame rare genetice, boli endocrine şi tulburări psihice contribuie la un număr foarte mic de cazuri de obezitate infantilă. Sindroamele cele mai frecvente sunt sindroamele Prader-Willi, Bardet-Biedl şi Cohen.
Factorii de risc ai obezităţii infantile sunt:
- obezitatea parentală;
- antecedentele de diabet la părinţi sau bunici;
- tulburările în timpul sarcinii: câştig excesiv în greutate, tabagism, obezitatea mamei, diabet gestaţional sau diabet preexistent;
- tulburările greutăţii sau taliei la naştere: macrosomie sau, din contra, greutate mică sau talie mică la naştere;
- alăptarea naturală: existentă sau nu, durata;
- creşterea de greutate excesivă în primii doi ani de viaţă.
Anamneza copiilor cu obezitate
Anamneza ar trebui să ajute la identificarea copiilor cu risc de supraponderalitate, pe baza istoricului familial şi personal, a greutăţii la naştere şi evoluţiei pe curbele de creştere şi de corpulenţă, factorilor de risc socio-economici, etnici, culturali sau de mediu.
Anamneza se concentrează pe următoarele:
- istoricul familial: obezitate la rudele de gradul I, consangvinitate, factori de risc cardiovasculari şi diabet zaharat de tip 2;
- istoricul personal: greutate la naştere, evoluţia corpulenţei (IMC), debutul obezităţii, vârsta de rebound adipozitar, întârziere de dezvoltare, antecedente medicale şi chirurgicale, origine etnică;
- contextul socio-economic şi şcolar;
- comportamentul general al copilului (introspecţie, agresivitate, relaţii cu alte semne de devalorizare, depresie);
- anchetă alimentară: numărul meselor şi locul unde sunt consumate, compoziţia dietei, cantitatea de alimente consumate la fiecare masă, snacks-uri;
- evaluarea activităţii fizice (şcolară, joacă în aer liber, activităţile de zi cu zi);
- evaluarea sedentarismului (timpul petrecut de televizor, calculator, jocuri video).
Complicațiile obezității infantile
Complicațiile obezității la copii sunt:
- hipertensiune arterială;
- dislipidemie;
- diabet zaharat;
- tulburări psihice, anxioase;
- depresie;
- tulburări de comportament alimentar;
- sindromul ovarelor polichistice;
- genu varum sau valgum;
- steatoză hepatica;
- sindrom de apnee în somn;
- astm bronșic;
- hipertensiune intracraniană benignă.
Opțiuni de tratament în obezitatea juvenilă
Teoretic, orice intervenție terapeutică la copilul cu obezitate trebuie să realizeze controlul creșterii în greutate și reducerea indicelui de masă corporală în condiții de siguranță și eficacitate și ar trebui să prevină complicațiile pe termen lung ale obezității în copilărie și la maturitate.
Într-un studiu, Oude și colab. au concluzionat că, deși niciun program de tratament nu poate fi recomandat în mod concludent, intervențiile combinate ale stilului de viață comportamental produc o reducere semnificativă a greutății. Deși Orlistatul și Sibutramina (retrase de pe piața SUA) pot fi utilizate ca adjuvanți la intervențiile asupra stilului de viață, acestea trebuie luate în considerare cu atenție.
Fumatul de tutun reduce pofta de mâncare și este folosit de mulți adulți și unii adolescenți pentru a preveni sau limita creșterea în greutate. Consecințele dăunătoare ale fumatului depășesc în mod clar beneficiile obținute prin controlul greutății și toți copiii și adolescenții ar trebui să fie îndemnați să nu fumeze niciodată. Măsurile de prevenire a creșterii excesive în greutate trebuie luate la adolescenții obezi care întrerup fumatul.
Medicii și părinții ar trebui să încurajeze copiii să participe la o activitate fizică viguroasă pe tot parcursul adolescenței și a vârstei tinere și să limiteze timpul petrecut la televizor și videoclipuri și la jocuri pe computer. Chiar și mersul regulat timp de 20-30 de minute pe zi poate facilita controlul greutății.
O dietă echilibrată cu restricții energetice, în asociere cu educația pacientului și a părinților, modificarea comportamentului și exercițiile fizice poate limita creșterea în greutate la mulți pacienți pediatrici care au obezitate ușoară sau moderată. Programele care modifică tiparele familiei de a mânca sunt cel mai probabil să aibă succes. Un studiu a remarcat faptul că pacienții care au participat la programe comerciale de gestionare a greutății de 12 săptămâni au realizat o scădere mai mare în greutate decât cei care au primit programe de îngrijire primară, care au fost mai costisitoare de furnizat.
Reducerea totală și a grăsimilor saturate poate fi utilă în special la adolescenții care consumă cantități mari de grăsimi bogate, gustări și fast-food, inclusiv cartofi prăjiți, pizza, chipsuri și biscuiți. Studiile la subiecții adulți au demonstrat că aportul mai scăzut de grăsime este asociat cu o greutate corporală relativ mică. În timp ce descoperiri similare nu au fost confirmate la copii, o meta-analiză a studiilor pediatrice disponibile sugerează o relație directă între aportul de grăsime și creșterea în greutate.
Dieta medie pentru copii și adolescenți din Statele Unite conține aproximativ 35% grăsimi. Reducerea aportului de grăsimi la 30% din energia totală este recomandată de Organizația Mondială a Sănătății. O dietă cu conținut scăzut de grăsimi poate fi mai utilă pentru prevenirea primară sau secundară a creșterii în greutate la persoanele cu obezitate anterioară, în special la cei cu susceptibilitate familială.
Dovezile sugerează că copiii cu obezitate severă pot dezvolta tulburări psihiatrice majore (de exemplu, tentative de sinucidere, depresie maniacală, alte tulburări depresive) care necesită spitalizare sau medicamente pe termen lung. Nu este clar dacă majoritatea acestor tulburări psihiatrice precedă, cauzează sau rezultă din obezitate sau din tratamentul acesteia. Tratamentul afecțiunilor psihiatrice poate complica sau exacerba problemele asociate cu controlul greutății, deoarece numeroase medicamente antidepresive, în special antidepresive triciclice, stimulează apetitul și creșterea în greutate. Trebuie de oferit sprijin psihologic pacienților care suferă de obezitate.
Au fost utilizate diverse proceduri chirurgicale bariatrice la adulți și la unii adolescenți (în majoritatea centrelor, pacienți ≥ 15 ani) cu un indice de masă corporală mai mare de 40 kg/m2 sau o greutate care depășește 100% din greutatea corporală ideală.
