“Să cercetăm cele ce s-au petrecut, să cunoaştem cele prezente, să prevedem cele ce se vor întâmpla.”
Hipocrat, Hipocrate sau Hippocrates din Kos (n. 460 î.Hr., Kos, Grecia – d. 370 î.Hr., Larisa, Grecia) a fost cel mai vestit medic al Greciei antice.
Hippocrate din Cos „Părintele Medicinei”, s-a născut în jurul anului 460 î.Chr. pe insula Cos (Arhipelagul insulelor Sporade)) şi a murit către anul 370 î.Chr. în localitatea Larissa din Tessalia.
Hipocrate din Cos (460-370 î.e.n.). Iscripţia din medalion arată că “medicul Hipocrate, născut în insula Cos, lucrările pe care le-a lăsat servesc ca bază pentru studiul medicinei. El a trăit în anul 3560 de la facerea lumii”.
Născut într-o familie ce aparţinea cultului lui Esculap (gr. Asclepios), zeul grec al medicinei, Hippocrate învaţă medicina sacerdotală şi anatomia de la tatăl său, Heraclide.
Părăseşte insula sa natală şi cutreieră ţinuturile Greciei antice, Tracia, Tessalia şi Macedonia ca medic itinerant, dobândind o solidă reputaţie ca practician. În jurul anului 420 î.Chr. se întoarce la Cos, unde fondează o şcoală pentru viitori medici. Mai târziu va înfiinţa o altă şcoală în Tessalia, unde îşi va sfârşi zilele la Larissa către anul 370 î.Chr.
Prin toată activitatea lui, cât și prin înființarea primei școli de medicină, Hipocrate a revoluționat medicina în Grecia antică, definind-o ca disciplină distinctă de alte domenii cu care era în mod tradițional asociată (religie, filosofie), inventând astfel profesia de medic (yatros în limba greacă).
Hipocrate este primul care susține că bolile apar nu ca o pedeapsă aplicată de zei, ci din cauze naturale, fiind rezultatul acțiunii asupra organismului uman a factorilor de mediu, a dietei dezechilibrate și a stilului de viață neadecvat.
Tot el are marele merit de a fi afirmat că organismul este „un tot unitar”, considerând că o boală, chiar dacă apare strict localizat, este, de fapt, expresia suferinței întregului organism.
Astfel, Hipocrate este primul medic holist cunoscut, care a afirmat încă de acum 2300 de ani atât de moderna și actuala aserțiune: „nu există boli, ci bolnavi”.
În concepția lui, un medic bun trebuia să fie înainte de toate un observator atent și perspicace. El este primul care clasifică bolile în boli acute, cronice, endemice, epidemice și care folosește termenii de exacerbare, recidivă, rezoluție, criză şi convalescență.
Reputația sa a crescut, inclusiv post-mortem, și datorită faptului că în Biblioteca din Alexandria au fost reunite sub numele său o serie de cărți ce alcătuiesc Colecția hipocratică („Corpus Hipocraticum”). Această colecție conține aproximativ 67 de lucrări și este rezultatul atât al scrierilor personale ale lui Hipocrate și ale discipolilor săi, cât și al altor medici contemporani sau succesori. Din toate aceste lucrări reies idei comune, reunite sub numele de doctrina hipocratică, și anume:
1) Factorii de mediu (geo-climatici) au un rol major în geneza bolilor.
Conform concepției hipocratice, bolile puteau fi provocate de otrăvuri animale sau vegetale, de excese alimentare sau alcool, de stilul de viață dezordonat, traumatisme (războaie) sau accidente.
Pe lângă acești factori etiopatogenici, Hipocrate acorda o mare importanță și factorilor de mediu, factorilor geo-climatici ai regiunii în care trăia bolnavul. Astfel, în lucrarea Despre aer, ape și locuri, care poate fi considerată primul tratat de meteoropatologie și antropologie medicală, sunt analizate influențele formelor de relief, ale climei (temperatură, vânt, precipitații), ale tipului de ape (de munte, de câmpie, sărate, mlăștinoase) asupra stării de sănătate a oamenilor.
Medicul, în concepţia hipocratică, trebuia să discearnă în ce măsură amplasamentul unui oraș sau al casei era favorabil sănătății și în ce măsură factorii de mediu enunțați anterior erau factori principali sau secundari (favorizanți) ai îmbolnăvirilor.
2) Organismul uman este un tot unitar, iar boala se datorează unui dezechilibru al celor patru umori vitale, și nicidecum intervenției unei divinități.
Hipocrate a eliberat arta medicinei de demoni, superstiţii şi magie, a separat practica medicală atât de retorica filozofiei cât şi de dogmatismul religiei.
În lucrarea sa Despre boala sacră (epilepsia), Hipocrate demitizează etiologia supranaturală a acesteia, concluzionând: „ea nu mi se pare cu nimic mai divină ori mai sfântă decât alte boli,ci are, ca și acelea, o cauză naturală”.
În explicarea perturbărilor ce se produc indiferent de boală – fie ea localizată la un organ sau generală -, Hipocrate avea o explicație integralistă, considerându-le ca fiind rezultatul dezechilibrului celor patru umori vitale.
Așadar, boala era o discrazie (secreție dificilă) a uneia din cele patru umori (în minus sau în exces): bila galbenă (fabricată în ficat), sângele (considerat a fi produs de inimă), phlegma (secreție a creierului) și bila neagră (produsă de splină).
3) Observarea atentă a bolnavului, a familiei lui (inclusiv stabilirea istoricului familial), a mediului și descrierea cât mai exactă a semnelor bolii sunt esențiale.
Hipocrate s-a remarcat printr-un profesionalism și o practică medicală riguroasă; el și-a învățat discipolii să-și noteze toate observațiile și descoperirile într-o manieră clară și concisă, astfel încât scrierile lor să poată fi folosite și de alți medici.
El descria cu lux de amănunte simptomele bolii, aspectul tegumentului bolnavului, aspectul secrețiilor și excrețiilor (urină, fecale), temperatura corpului, urmărind evoluția bolii spre vindecare sau exitus. Astfel, a descris „faciesul hipocratic” (tegumente teroase, ochi înfundați în orbite, cu cearcăne, nas ascuțit – aspect prezent în bolile digestive, în bolile terminale asociate cu deshidratarea și malnutriția), „degetele hipocratice” (degetele cu falanga distală hipertrofiată, cu aspect de sticlă de ceas, prezente în bolile pulmonare cronice, în bolile cardiace cianogene).
Toate aceste descrieri detaliate, adevărate „foi de observație”, erau folosite pentru a evalua boala, progresia ei și prognosticul. Pentru definirea și diagnosticarea diferitelor boli era nevoie de cunoştințe de epidemiologie, ecologie, fiziologie și anatomie. Aceste cunoştințe erau destul de reduse în acea epocă, disecția pe om fiind interzisă; se făceau doar disecții pe animale, care erau pur orientative, concluziile fiind parțial extrapolate la om.
4) Tratamentul hipocratic
Farmacia hipocratică era destul de săracă, fiind alcătuită din plante medicinale și din terciul de orz, care era un panaceu. Tratamentul urmărea reechilibrarea umorilor; astfel, se practicau sângerări terapeutice, provocarea de vărsături în caz de indigestii, clisme și purgații.
Un alt obiectiv al tratamentului era stimularea forței interioare de apărare a organismului prin dietă, mișcare, masaj, hidroterapie, așa cum reiese din recomandările lui Hipocrate reunite în lucrarea Aforisme.
Exemple de aforisme:
Medicul îngrijește, natura vindecă. Cel mai bun medic este natura.
Sănătatea depinde de echilibrul între alimentație și activitatea fizică.
Alimentele voastre să fie medicamente și medicamentele voastre să fie alimente.
Tot ce este prea mult este dușmanul naturii. Cei grași, prin natura lor, sunt mai predispuși să moară subit decât cei slabi. Excesul de oboseală prevestește boala.
În lucrările Tratamente și Tratamentul bolilor acute apare pentru prima dată ideea de prevenție, prin detalierea influenței factorilor de mediu, a dietei, mișcării și stilului de viață asupra stării de sănătate. Hipocrate, recunoscut ca un bun practician, a realizat și o serie de inovații medicale în chirurgie (a inventat un aparat de trepanare a craniului), dar și în ortopedie (a construit un scaun special pentru reducerea luxațiilor).
– Referinţe neurochirurgicale se află în lucrarea: De capitis vulneribus.
– În lucrarea sa „Peri Ton En Cephali Traumaton”, adică Despre traumatismele capului, Hipocrate a rezumat tratamentul TCC într-un format modern, tip algoritm.
În ceea ce priveşte plăgile craniului:
– este conştient că o prindere a plăgii comportă riscul formării unui abces sub galee. El recomandă lăsarea deschisă a plăgilor ca să poată drena şi să se vindece prin granulaţie.
Noţiunea că formarea puroiului este o condiţie necesără vindecării plăgii (pus bonum, et laudabile) a dominat practica chirurgicală până în timpul Renaşterii.
Hipocrate spunea „trebuie să faci plaga să supureze cât mai curând posibil”.
Hipocrate a crezut că puroiul contribuie la procesul de vindecare a plăgii. Acest concept a supravieţuit multe secole, până la Liste şi Pasteur în anii 1860. El a realizat severitatea formării abceselor epidural şi intraparenchimatoase şi se consideră că a recomandat trepanarea pentru a asigura o deschidere în craniu pentru evacuarea supuraţiei mai degrabă decât pentru evacuarea cheagurilor sanghine care se acumulează sub craniu.
Trepanaţia a fost făcută în scop profilactic, nu terapeutic, şi urmărea întârzierea formării iminente a abcesului epidural sau cerebral.
Trepanarea sau trefinarea -de la grecescul trypanon=sfredel sau perforator.
5) Etica trebuie să ghideze practica medicală, pentru a nu se ajunge la dezumanizarea medicinei.
Pornind de la celebra zicală hipocratică „mai întâi să nu faci rău pacientului” (preluată și de latini – „Primum non nocere”), în lucrările Despre lege și Despre comportarea cuvenită sunt dezvoltate numeroase precepte morale care trebuie să stea la baza practicii medicale. Toate acestea sunt sintetizate în celebrul Jurământ hipocratic.
Multe din principiile acestui jurământ sunt și azi valabile: păstrarea secretului profesional, colaborarea interdisciplinară, corectitudinea față de pacient, interzicerea relațiilor intime cu pacienții. Altele, cum sunt interzicerea avortului sau eutanasierea, sunt subiecte controversate.
Hipocrate este personificarea medicului ideal: înțelept, meticulos, onest și plin de compasiune pentru bolnav. Moștenirea hipocratică este de o valoare incontestabilă, el rămânând în istoria medicinei ca o mare personalitate, ce și-a pus întreaga activitate și viață în slujba omului.
Jurământul lui Hipocrate
VARIANTA ORIGINALĂ A JURĂMÂNTULUI
Jur pe Apollo, pe Asclepios, pe Higeea şi Panaceea, pe toţi zeii şi zeiţele, luându-i ca martori că voi indeplini, pe cât mă vor ajuta puterile şi priceperea, juramântul şi legământul care urmează:
-Pe învăţătorul meu într-ale medicinii îl voi socoti deopotrivă cu cei care m-au adus pe lume, voi împărţi cu el averea mea şi, la nevoie, îi voi îndestula trebuinţele, pe copiii săi îi voi privi ca pe fraţii mei şi, dacă vor dori să devină medici, îi voi invaăţ fără plată şi fără să le cer vreun legământ.
-Preceptele, lecţiile orale şi tot restul învăţăturii le voi împărtăşi fiilor mei, fiilor învăţătorului meu şi ucenicilor uniţi printr-o făgăduială şi printr-un jurământ, potrivit legii medicale, dar nimănui altcuiva.
-Le voi îndruma îngrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cât mă vor ajuta puterile şi mintea, şi mă voi feri să le fac orice rău şi orice nedreptate.
-Nu voi încredinţa nimănui otrăvuri, dacă îmi va cere, şi nu voi îndemna la aşa ceva, tot astfel nu voi încredinţa nici unei femei leacuri care să o ajute să lepede. Îmi voi petrece viaţa şi voi îndeplini meşteşugul în nevinovăţie şi curăţie.
-Nu voi practica operaţia scoaterii pietrelor din băşica udului, lăsând-o în seama celor ce se ocupă cu aceasta. În orice casă aş intra, voi intra spre folosul bolnavilor, păzindu-mă de orice faptă rea şi stricătoare comisă cu bunăştiinţă, mai ales de ademenirea femeilor şi a tinerilor liberi sau sclavi.
-Orice aş vedea şi aş auzi în timp ce îmi fac meseria sau chiar în afară de aceasta, nu voi vorbi despre ceea ce nu-i nici o nevoie să fie destăinuit, socotind că, în asemenea împrejurări, păstrarea tainei este o datorie.
-Daca voi respecta acest legământ fără să-l calc, fie să mă bucur pe deplin de viaţa şi de meseria mea, pururi cinstit de ceilalţi, iar dacă îl voi nesocoti şi voi fi un sperjur, merit să am o soartă dimpotrivă.
VARIANTA MODERNĂ A JURĂMÂNTULUI
(aşa cum a fost ea adoptată de Asociaţia Medicală Mondială în cadrul Declaraţiei de la Geneva – 1975)
Odată admis printre membrii profesiunii de medic:
-Mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în slujba umanităţii;
-Voi păstra profesorilor mei respectul şi recunoştinţa care le sunt datorate;
-Voi exercita profesiunea cu conştiinţă şi demnitate;
-Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră;
-Voi păstra secretele încredinţate de pacienţi chiar şi după decesul acestora;
-Voi menţine prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic;
-Colegii mei vor fi fraţii mei;
-Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;
-Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană de la începuturile sale chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.
Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare
Daca va confruntati cu probleme de sanatate puteți contacta unul dintre cei aproape 300 de medici din toate Specializarile medicale : https://medicentrum.ro/medicii-nostri/
Autor Articol – Raluca Manzat
Bibliografie – Radu Iftimovici, Istoria medicinei, Ed. ALL, București, 1995.
– Constantin Bart, Aforismele lui Hipocrate, Ed. Timpul, Iași, 2004, ediţia a 2-a.
– Biologie generală/ Hipocrate
